Ți s-a spus că ai nevoie de scoaterea nervului unui dinte și tratament de canal pentru a preveni pierderea dintelui? Înseamnă că te întrebi și tu, ca mulți alți pacienți, cât de dureros este tratamentul de canal. Află adevărul din acest articol marca Dr. Tes!
Ce înseamnă scoaterea nervului unui dinte și tratamentul de canal?
Acest tratament endodontic presupune îndepărtarea unei infecții din pulpa dintelui, ceea ce înseamnă chiar salvarea acelui dinte. De asemenea, se are în vedere prevenirea reinfectării.
Așadar, această procedură este absolut necesară pentru salvarea dintelui și prevenirea situației de a ajunge la implant. De asemenea, acest tratament te va scăpa de durere și va reda sănătatea acelui dinte.
Când ai nevoie de un tratament de canal?
Ai nevoie de un tratament de canal în cazul unui dinte ciobit, în cazul unei carii foarte adânci sau în cazul unor probleme legate de o plombă veche. Iată simptomele care pot atrage după ele necesitatea unui tratament de canal:
- sensibilitate dentară la rece și la cald,
- durere atunci când muști sau mesteci,
- apariția unor umflături pe gingie,
- închiderea la culoare a gingiilor,
- gingii dureroase, umflate,
- abces dentar.
Este foarte important ca, atunci când ai aceste simptome, să te prezinți urgent la un medic stomatolog. Acesta va evalua situația și va efectua tratamentul de canal când este necesar. În cazul unei infecții dentare netratate, problemele se pot agrava, iar infecția se poate extinde.
Cum se realizează tratamentul de canal?
În primul rând, va fi necesară radiografierea dintelui, pentru a vedea exact cât de mult s-a extins infecția dentară. Pe baza radiografiei, medicul stomatolog va decide dacă intervenția pentru tratamentul de canal este viabilă sau nu.
În cazul în care se execută tratamentul de canal, ți se va administra anestezic local. Practic, nu vei simți atunci când medicul va face o mică deschizătură deasupra dintelui și va accesa pulpa dentară.
Pulpa dentară conține vase de sânge, nervi sensibili și bacterii. Medicul va avea grijă să curețe absolut fiecare canal al dintelui și, la urmă, îl va dezinfecta temeinic, pentru a preveni reinfectarea. De aici provine denumirea de “tratament de canal” – vor fi curățate toate micile canale din dinte.
După ce dintele este dezinfectat, medicul îl va sigila cu o plombă și, dacă este necesar, îți va prescrie antibiotice sau antiinflamatorii. Și gata, ai scăpat de durere și ai din nou un dinte sănătos!
Tratamentul de canal este dureros?
Am ajuns și la momentul adevărului: cât de dureros este tratamentul de canal? De fapt, durerea din timpul tratamentului nu are nicio bază logică. Este un mit. Vei fi anesteziat local în timpul tratamentului și nu vei simți absolut nimic. Durerea este cea pe care o suporți acasă înainte de a veni la medicul stomatolog. Procedura de tratament de canal are rolul de a-ți îndepărta această durere.
Chiar și fără anestezie, nu simți mai mult decât o ușoară presiune pe dinte. Tratamentul de canal este o procedură stomatologică lipsită aproape complet de durere.
În următoarele 2-3 zile după procedură, ai putea simți un ușor disconfort, însă orice pastilă anti-durere te va ajuta să scapi total de acest disconfort.
Dacă disconfortul după tratamentul de canal persistă mai multe zile, este necesar să mergi iarăși la medicul stomatolog.
Tratament de canal fără durere în București la Dr. Tes
Echipa de la cabinetul stomatologic Dr. Tes din București lucrează mereu cu zâmbetul pe buze și cu “mână ușoară”, așa încât nu vei simți absolut nimic. Nu are de ce să îți fie frică. O înțepătură de țânțar va fi mai dureroasă decât un tratament de canal efectuat la Dr. Tes.
Vrei un tratament de canal fără durere în București? Programează-te online la Dr. Tes și hai să îți salvăm dintele!
0 Comments