Aparatul dentar este cea mai comună metodă de reparare a dentiției și a mușcăturii. Este folosit atât în cazul copiilor, cât și în cazul adulților. Cu toate acestea, există unele întrebări pe care ni le adresează pacienții noștri. Le-am adunat pe toate în acest articol și le oferim răspunsuri. Suntem de părere că pacienții trebuie să fie corect informați în ceea ce privește sănătatea dinților. Dinții sunt alături de noi toată viața și este extrem de important să îi protejăm cât mai bine posibil, încă de la vârste fragede. Așadar, vorbim astăzi despre aparatul dentar pentru copii!
Aparatul dentar pentru copii – întrebări și răspunsuri
La ce vârstă duci copilul la o consultație ortodontică?
O greșeală des întâlnită în rândul părinților este faptul că aceștia așteaptă ca cei mici să aibă deja toți dinții definitivi apăruți pe arcadă înainte să îi ducă la ortodont. Acest lucru înseamnă o mică întârziere în procesul de corectare a danturii.
Este recomandat ca primul consult ortodontic pentru copii să aibă loc în jurul vârstei de 7 ani. La această vârstă, copilul înțelege rostul vizitei și poate coopera mult mai ușor cu medicul.
Cum poți ști dacă cel mic are nevoie de aparat dentar?
O problemă la nivelul creșterii corecte a dinților poate apărea și în momentul în care copilul a dezvoltat anumite ticuri, cum ar fi roaderea pixului, introducerea obiectelor străine în gură, mușcarea obrajilor, a limbii sau a buzelor. Dacă aceste ticuri au loc pe o durată îndelungată de timp, pot crea erori de direcție a dinților.
În momentul în care duceți copilul la un consult ortodontic, specificați aceste ticuri medicului dentist. Acesta va ști să vă ajute în determinarea problemei și în soluționarea ei.
Ce tipuri de aparate dentare pentru copii există?
Există două mari tipuri de aparat dentar pentru copii din care pacienții pot alege: aparate dentare fixe și aparate dentare mobile. Subdiviziuni ale acestor categorii există, bineînțeles, pacientul (sau părinții acestuia) putând alege ce subdiviziune va fi folosită.
Cu toate acestea, în ceea ce privește categoria de aparat dentar necesară pacientului, este indicat ca aceasta să fie aleasă împreună cu medicul ortodont.
1. Aparat dentar mobil pentru copii
Cea mai la modă categorie de aparat dentar mobil din zilele noastre este reprezentată de gutiere. Gutierele sunt aproape invizibile, ridicând considerabil nivelul estetic.
Atunci când alegeți folosirea de gutiere, trebuie știut că veți primi o serie care se împarte în mai multe gutiere, fiecare urmând a fi folosită de pacient aproximativ două săptămâni.
Acestea vor fi date jos în timpul meselor. Acest fapt prezintă un avantaj în gama de alimente pe care le poate consuma pacientul, spre deosebire de cazul aparatelor dentare fixe.
2. Aparat dentar fix pentru copii
Acest tip de aparat dentar se realizează prin lipirea unor brakets pe suprafața dinților. În funcție de materialul folosit, aceste aparate pot fi complet vizibile (realizate din metal) sau aproape invizibile (realizate din ceramică sau safir).
Totodată, în funcție de locul în care sunt amplasate, aparatele dentare pot fi, de asemenea, invizibile (când sunt amplasate pe spatele dinților) sau vizibile, când sunt amplasate pe suprafața exterioară a dinților.
Cât timp trebuie purtat un aparat dentar?
Medicina și, prin urmare, aparatele dentare, se aplică diferit în funcție de pacient. Fiecare caz este diferit, pentru că fiecare pacient este diferit.
Din acest motiv, nu există un răspuns exact la această întrebare. Ca un medic să vă poată oferi un astfel de răspuns, acesta trebuie să vă consulte mai întâi, ca să vadă ce tip de probleme prezintă dantura.
În cazul în care pacientul prezintă probleme serioase sau multe probleme mici, dar care trebuie rezolvate una după alta, durata purtării de aparat dentar poate crește sau scădea.
Cu toate acestea, aparatul dentar nu este ceva de care să vă fie rușine, ci din contră. Un aparat dentar spune că sunteți o persoană responsabilă, care are grijă de dinții săi.
Aparate dentare pentru copii în București
Bănuiești că micuțul tău ar avea nevoie de un aparat dentar pentru copii? Vino la Dr. Tes! Îl consultăm și vedem despre ce este vorba. Dacă are nevoie de un aparat dentar, vom face cele mai bune recomandări și vom executa aparatul perfect pentru el.
Dr. Tes – aparate dentare pentru copii în București la cele mai mici prețuri!
0 Comments