Te trezești dimineața cu gura uscată? Simți nevoia pe parcursul zilei să bei foarte multe lichide? Ai tendința să mesteci gume pentru a scăpa de senzația de gură uscată? Ei bine, acesta nu este un simptom pe care să îl ignori. Află din acest articol oferit de Dr. Tes care sunt cauzele senzației de gură uscată și ce tratamente există pentru a te vindeca!
Gura uscată: cauze
Senzația de gură uscată nu este doar neplăcută, ci poate afecta chiar și sănătatea dentară. De aceea, este important să știm ce cauzează senzația de gură uscată.
Simți limba uscată? Ai o senzație lipicioasă în gură? Ai dificultate în a vorbi sau a înghiți din cauza uscăciunii gurii? Nu ai respirația proaspătă? Simți toată gura uscată și iritată? Iată care sunt cauzele cele mai comune:
- anumite medicamente,
- vârsta înaintată,
- deshidratarea,
- tratamentul anti-cancer,
- o afecțiune a glandelor salivare.
Desigur, cauzele pot fi mult mai multe, însă acestea sunt cele mai des întâlnite.
De ce uscăciunea gurii este o problemă reală?
Mulți pacienți spun că nu sunt deranjați așa tare de uscăciunea gurii. Beau apă sau ceai mai mult și asta e.
Ei bine, această abordare nu este deloc corectă. De fapt, trebuie să fim atenți la orice schimbare se produce în corpul nostru și să luăm măsuri încă de la primele simptome, pentru ca boala să nu se agraveze și să afecteze și alte organe. Exact acesta este și cazul senzației de gură uscată.
Saliva este importantă pentru sănătatea noastră orală. Îndepărtând resturile alimentare de pe dinți, saliva este cea care previne apariția cariilor. De asemenea, ajută la masticație, la înghițirea hranei și, desigur, la vorbire.
Dacă glandele salivare nu produc suficientă salivă, te vei confrunta cu probleme serioase precum:
- tartru și placă bacteriană dentară,
- carii,
- boli ale gingiilor,
- buze crăpate, predispuse infecțiilor,
- plăgi deschise în gură,
- infecții ale țesuturilor din gură etc.
Așadar, este important să acordăm atenție acestui aspect și să luăm măsuri pentru a trata senzația de gură uscată. Cum se tratează gura uscată? Află mai jos!
Gura uscată: tratament
În funcție de simptomele tale, există mai multe opțiuni de tratament. Medicul dentist va analiza situația ta concretă și îți va recomanda cea mai bună soluție pentru tine.
Dacă stomatologul va considera că medicația este cauza problemei, atunci este posibil să îți ajusteze cantitatea de medicamente pe care le iei sau chiar să le schimbe, în colaborare cu medicul care ți le-a prescris.
De asemenea, dentistul îți poate prescrie anumite soluții cu care să te clătești prin gură. Este foarte posibil să îți aplice și un tratament cu fluor pe dinți, pentru a preveni carierea și distrugerea lor.
Indiferent ce soluții pentru uscăciunea gurii vei primi de la stomatolog, este bine să iei și tu anumite măsuri. Trebuie să continui să te speli pe dinți de minimum două ori pe zi și să folosești ața dentară cât mai des. De asemenea, îți recomandăm să folosești o pastă de dinți bogată în fluor. Consultul periodic la medicul dentist este obligatoriu pentru a observa din timp eventualele probleme ale dinților care decurg din gura uscată.
Ai ingrijorări legate de gura uscată și sănătatea ta orală?
Eu, Dr. Tes, și echipa mea suntem aici pentru tine. Indiferent ce te îngrijorează, îți promitem cele mai bune soluții, perfect adecvate problemei tale, la cele mai prietenoase tarife. Suntem cel mai apreciat cabinet stomatologic din București!
Ne găsești usor:
Strada Vintilă Mihăilescu, nr. 8, bl. 78, sc. 2, ap. 59, parter, interfon 59, București
Programări: 0732 826 068
Bineînțeles, te poți programa și online!
0 Comments